Category Archives: Uncategorized

astăzi la școală se vorbea despre o expoziție cu pisici ținută la Cizmărie și eu am întrebat: „era și motanul încălțat pe acolo?”. n-a râs nimeni.
plm de colegi tâmpiți cum să nu râzi la așa ceva.

Advertisements

Biserica, universitatea și homosexualii

preot

Prima mea confruntare cu homosexualitea a avut loc, surprinzător, prin bunica mea. Era într-o seară de pe la vârsta de opt ani, când, prins fiind în tema plictisitoare de la matematică, ascultam inert unicul post radio difuzat dogmatic la noi acasă, Radio Vocea Evangheliei Oradea. Seară de seară, postul difuza predici trase pe casetă ale predicatorilor „casei”, dintre care cei mai frecvenți erau doi: unul dintre ei urla isteric în microfon de înroșea bara de decibeli peste pragul distorsiunuii, agitându-se ca un Vadim pocăit cu venele tâmplei umflate de credință. În acea seară însă, vorbea celălalt predicator, cel blajin. La un moment dat, molcomul pârâu fonic peste pietre semantice care era vocea sa a udat în drumul lui și cuvântul „homosexual”, iar eu m-am întors mirat către bunica mea. Bunica – Dumnezeu s-o ierte –, femeie simplă, de la țară, dar cu o credință cât casa, mi-a explicat, cu ochi mari: „apăi, este când stă un barbat ș-altul vine din spate… și-apoi lucruri necurate face pe la spatele istuilalt, și-i mare păcat în fața Domnului!”. N-am înțeles foarte clar ce fel de acțiuni corporale au loc între părțile homosexualilor-prototip, dar am intuit unde bate bunica și m-am indignat. Nu există așa bărbați, mi-am zis, bunica bate câmpii ca atunci când plecăm toți de acasă și se apucă să propăvăduiască cuvântul lui Isus de la geam trecătorilor.

De atunci până în prezent am avut destul timp să îmi clarific conceptul de homosexualitate, trecând peste negarea naivă a homosexualității, apoi prin urârea tacită, mimetică, a homosexualilor, datorită modelului impus de tata, bărbat creștin cu caracter puternic, susținător al doctrinei insulare (care spune că nu ar trebui să ardem homosexualii și lesbienele, dar pentru decență și trai liniștit ar trebui să-i izolăm pe toți pe o insulă pustie sau măcar într-o țară separată, ca să le-arătăm noi cum se mai înmulțesc apoi). În cele din urmă, pe când preadolescența, gândirea critică și detectorul de bulșit au înflorit toate simultan în mine, mi s-a aprins beculețul și am ajuns singur la concluzia că gay-ii nu-s ființe așa de oribile precum ar vrea unele figuri cu autoritate să credem, iar până la proba contrarie sunt cam ca noi. Ulterior, odată cu migrația în liceu și apoi la facultate, am avut ocazia să și cunosc exponenți-atât-de-exotici-pentru-mine-atunci ai acestei rase underground, ba, de curiozitate, chiar să și iau parte eu însumi la câteva experiențe păcătoase ce nu s-au întins la mai mult de sărut. Curiozitatea mi-a fost potolită, iar cu această ocazie am descoperit, din păcate, că în continuare sunt un fan loial al pizdei, căci barba tunsă scurt mă irită, iar în afară de eventuală afecțiune prietenoasă, nu am vreo dorință ascunsă pentru sexul urât.

1

Pentru mine, deci, homosexualitatea a fost legată implicit de religie, fiind tot timpul situată imaginar la polul opus ei, într-o zonă aerisită și liberă a modernității, alături de droguri și ascultatul de muzică tare noaptea. Astfel, nu mică mi-a fost mirarea când zilele trecute, grație unei prietene, am aflat despre un nou martir devotat care, precum Vadimul de la Vocea Evangheliei, se angajează să poarte sfântul război împotriva homosexualilor, imoralității tineretului și blugilor. Și va face asta schimbând pocăismul pe ortodoxism, sacoul cu sutana, iar podeaua studioului cu niciuna alta decât scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Prelegerea, plasată joi, 22.01, va fi susținută de pr. prof. univ. dr. Stelian Tofană, care doar după cele patru titluri universitare ale sale îmi inspiră respect în autoritatea unei figuri dispuse să împărtășească gândurile sale despre marginalizarea unei minorități în cadrul credinței aducătoare de pace între oameni. În acest moment nu putem decât specula dacă tematica conferinței va merge pe o direcție forte, în care se accentuează necesitatea uciderii oricăror homosexuali prinși în păcat, sau în stil light-modernist se va limita la alungarea homosexualilor afară din cetate. Pentru un plus de distracție, se poate înființa o intrare specială pe bet365.ro, unde să se stabilească diverse cote de pariuri: frecvența cu care se vor nega studiile științifice privitoare la genetică, la ce minut aduce în discuție conferențiarul cipurile satanice biometrice ș.a.m.d. Ipotezele sunt fascinante, dar cum evenimentul în sine nu a avut loc încă, iar Biblia are o tradiție a interpretării care permite o hermeneutică atât personală, cât și dogmatică, ne rămâne să ne inspirăm dintr-o altă prelegere a d-lui Tofană, unde, printre altele, definește familia drept „o plimbare a celor doi soți [soț, soție], mână în mână, printr-un parc”. Se pare că avem de-a face, totuși, cu un moderat.

IMG_7331

Desigur, cum este normal într-un oraș de prestanță precum Cluj-Napoca, afișele preafericitului au umplat spațiile publice și private pe unde se poate, amintindu-ne tuturor despre importantele învățăminte de joi, atât în Biblioteca Centrală, cât și în clinica de Nefrologie. Chiar în poza anterioară, bunăoară, îl vedeți pe academic tronând falnic între alți doi giganți: Ravi Coltrane și Vrăjitorul din Oz. Invitația hristică este persistentă, dovedind că municipalitatea are măcar atâta conștință divină cât să-și spele păcatele umplerii centrului cu mari cuburi publicitare și curățirii periferiei de homleși neestetici pentru a pregăti terenul pentru Capitala Culturală 2015. Pentru că ție, ca cetățean care moare de foame, nu-ți priește nimic mai mult după ce afli că în Cluj nu se moare de foame, decât o candidă lecție duhovnicească, rezumată simplu printr-o sintagmă împăciuitoare: ce ne spune Biblia?

No, adăugați peste toate astea sigla UBB, acest bastion cultural promotor al multiculturalismului, și gata-i. Aplecarea metodică înspre adevăr și știință, duce, iată, la frumoase și trainice legături între cele două instituții indispensabile cetățeanului anului 2015. Să mă mai slăbească și ereticii ăia seculariști cu obsesia lor cu știința, descoperirile și umanismul lor desfrânat. Dacă 300 de studenți necopți se pot hrăni cu învățături spirituale despre homosexuali extrase din aceeași carte care încurajează genocidul interetnic, ce sărăcie-ți mai trebuie educație sexuală și cultură civică? Că homosexualii sunt niște șobolani înfricoșători, libidinoși și tenebroși care stau ascunși noaptea în canale, pregătiți să te înțepe cu seringi cu SIDA, o știm cu toții oricum. Așa că hai să mai ascultăm și duioasele cuvinte ale Scripturii despre ei. Să vedem și cealaltă față a jegului.

Nu știu din care devizie de relații publice s-a hotărât asocierea facultății mele cu minunea asta, dar ceva nu pușcă. Din câte știam eu, la Sociologie UBB se predau studii de gen și identitate. Pare-se că universitatea, dintr-un exces de zel, s-a întins să împace căprița occidentală cu varza din capul clericilor. Drept pentru care, într-un ton anticipativ, i-am dedicat coperta primului număr al „UBB Today”, revista-tabloid cea arhaico-progresistă a laicității și pioșeniei:

FINAL

Cum să-ți tranșezi și abandonezi frigiderul

ripfrigidercaminist

În fosta mea cameră de cămin aveam un frigider pușcat, studențesc, jegos, luat la suprapreț toamna trecută. Făcea zăpadă arctică în congelator și bâzâia mai enervant decât orice discurs electoral. Cea mai mare calitate a lui era că scria pe el „Bazinga”, o referință din cel mai prost serial de comedie făcut vreodată. În rest, era ok. Îl cumpărasem împreună cu colegii de cămin. În vacanța de vară, ei s-au cărat acasă ca niște studenți cuminți ce sunt, iar eu am rămas la cămin, schimbând doar camera și colegii. Apoi m-am mutat la chirie și am uitat de frigider.

Asta până la începerea noului an universitar, când am primit un telefon. Era noul locatar al camerei. Văzuse un post-it cu numele și numărul meu pe frigider, lipit de fostul meu coleg de vară, în necunoștința mea. Interlocutorul era interesat să-l cumpere, iar eu râdeam în sinea mea. Băi prostule, dacă nu mă sunai nici nu mai aflam vreodată de frigider, puteai să-l iei pur și simplu. Oricum nu mai aveam de gând să dau prin cămin, când scapi de acolo ești ca scăpat din război: nu te-ai întoarce înapoi, dar în unele seri nostalgice mai mângâi fotografiile cu nostalgie.

frigidercaminist

Așadar, vorbeam cu tipul ăsta și mă bucuram: tot stau prost cu banii de mâncare zilele astea, sigur mă scot cu 120 lei. Ăsta era prețul de pierdere cu care îmi mai permiteam să dau un frigider semihandicapat și să-l mai ia cineva. Apoi am mai întrebat în alte trei direcții, și trei oameni îl mai voiau. Până la urmă, l-am dat naibii pe tip, care nu știa dacă-l vrea sau nu, și l-am promis unei prietene care stătea la un cămin de fete. Dar foștii colegi, primii, nu știau și nu trebuiau să știe. Nu încă, cel puțin.

Astfel că într-o vineri oarecare, am pornit cu prietena aceasta, să-i spunem Ilinca, către fostul meu cămin, la o jumătate de oră după ce îmi asigurasem pe chat fostul coleg din timpul anului, să-i spunem Roly, că frigiderul e în siguranță, că îl țin până se cazează ei în aceeași formație la cămin și apoi „vedem cum rezolvăm cu banii”, cum a zis el. Aveam remușcări că fac asta, dar îmi trebuiau banii și până la urmă, de unde să știu eu dacă ei o să-mi mai dea măcar partea mea de bani? Așa, îl vând eu, mă scot la o sumă mai rotunjoară și sper să nu mă întâlnesc niciodată cu ei pe stradă. Ca să fie totul perfect, am și mințit că frigiderul e cu mine în chirie, ca nu cumva colegii să afle în ce cameră e și să-l ia pur și simplu.

L-am sunat pe interlocutorul cel naiv: tocmai plecase de la cămin peste weekend, iar celălalt coleg la fel (așa fac ăștia la început de anul I, se sperie de oraș și fug la mămica). Cheia mea o predasem la decazare, deci nu mai era nicio posibiltate. În afară, desigur, de situația absurdă în care aș fi mers cu Ilinca la administrator și l-aș fi rugat să ne dea cheia din cameră ca să vindem un obiect de-al meu de acolo, deoarece colegii sunt plecați, pe cuvântul meu. Ipoteză care nu e deloc plauzibilă, numai că asta s-a întâmplat.

carausi

Astfel, noi doi și încă un amic din preajmă am recuperat frigiderul nedecongelat din cameră, l-am șters vreo 15 minute pe interior de cât mai multe colonii posibile și apoi l-am târșâit afară din cămin. Ca să fim gentlemani până la capăt, am chemat în ajutor cele două colege ale Ilincăi, dintre care una ne-a făcut poze. În tot acest timp, mergeam pe o rută neobișnuită cu spaima-n sânge, uitându-ne în dreapta și stânga ca nu cumva să ne întâlnim cu Roly, care pe la ora aia trebuia să iasă de la facultate.

După vreo jumătate de oră de pauze datorate mai degrabă lenei decât incapacității de a duce patru inși un futai de frigider pe o distanță de jumătate de kilometru, am ajuns la căminul fetelor. Am băgat incognito frigiderul în oficiu. Duhnea a cărnurile înghețate din iunie și alte jeguri neidentificabile. Oripilate dar harnice, fetele au început să-l curețe de zor și să îl decongeleze în metoda rapidă, cu un cuțit. Eu am ieșit la o țigară cu Ilinca. În momentul ăla, una dintre cele două prietene ale ei, să-i zicem Sonia, vine la noi disperată: „Haideți repede, șuieră frigiderul, iese ceva din el”. „Nu șuieră nimic”, râd eu relaxat. Dar mă înșelam.

Ce se întâmplase era că Sonia, în zelul ei gospodăresc de a elibera electrocasnicul de ghețuș, nu știu cum dăduse razant cu cuțitoiul, de a înjunghiat frigiderul fix în pereții congelatorului, iar sângele cald al freonului a țâșnit numaidecât, intoxicându-ne pe toți. Am ținut personal degetul pe rană, (o inofensivă găurică) sperând să încetinesc circulația, am făcut CPR sertarelor, degeaba. În două minute, frigiderul era mort. Se curățase, vorba aia.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Următorul sfert de oră eu cu Sonia l-am petrecut în camera lor, sunând oameni care ar putea ști lucruri despre frigidere și căutând fervent pe Wikipedia și forumuri efectele intoxicației cu freon. Până la urmă am ajuns la o concluzie și ne-am liniștit: frigiderul era inutilizabil din punctul ăsta și nu urma să facem cancer de la freon, că nu e cu mult diferit de gazul butan cu care se prăjesc aventurierii.

Dar frigiderul era acolo. În timp ce săraca Sonia făcea mătănii conversaționale, cerându-și câteva serii de scuze, colegele se întrebau ce ar putea să facă cu frigiderul. Să-l spele și să-l folosească drept dulap, sau să-l folosească pur și simplu? Cum prima variantă era ridicolă în situația jumătății de metru pătrat pe care o are o cameră obișnuită de cămin, iar să bagi un frigider defect în priză însemna să te racordezi la moarte, am decis în unanimitate să scăpăm de el. Fetele puteau să-și cumpere altul, dar cel mai nașpa era de mine, care eram cu paguba neacoperită. Până la urmă, au pus ele chetă și mi-au dat o sumă modică cât să rabd de foame pe săptămâna aia. Iar frigiderul l-am marcat ca să avertizăm viitori temerari, și l-am dus în față la cămin ca să îl cumpere pe 20 de lei un tip care umplea la loc frigidere cu freon.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Până la urmă, cică tipul cu umplutul freoanelor n-a mai venit. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu frigiderul. Ultima dată Ilinca mi-a zis că cineva i-a furat ușa. Dar deocamdată nu asta-i cea mai mare problemă a mea. Mâine mă întâlnesc cu Roly.

Sper să nu vadă articolul ăsta.