O nouă specie: poezia corporate

Pentru că în 2015 nimica nu scapă ochiului agil al copywriterilor, PR-iștilor, soșăl midia analiștilor șamd.-iștilor, se face că numărul din februarie al neintitulatei foi volante a hipsterilor corporatiști de pretutindeni, Șapte Seri, să aibă două pagini dedicate poeziei. Colecția se regăsește în variantă odihnitoare pentru ochi aici și prezintă următoarele bijuterii:

Am invitat 10 oameni de cultură care ne plac să ne spună care e poemul lor erotic / porno preferat din literatura română. N-am putut să reproducem integral recomandările lor poetice din lipsă de spațiu și fiindcă unele dintre ele sunt FOARTE PORNO, dar suntem siguri că le veți găsi printr-o simplă căutare pe google. Dacă nu sunt nici pe net, să știți că în lumea asta mai există și biblioteci!

Văleu! vom spune, păi asta e o miză mare. Zece oameni contemporani de cultură cu zece recomandări poetice. În plus, preambulul spune clar că unele dintre ele sunt FOARTE PORNO. Ce înseamnă asta nu mi-e foarte clar, probabil au frecat trei poeme de-ale lui Geo Bogza până la contopirea totală. Ironia de final cu netul și biblioteca închide complice ochiul cărămiziu al acestui edificiu de limbaj și mă face să sar voios în barca nerăbdării.

Ia să vedem și primul om de cultură. Ei, da! Mircea Cărtărescu! Bun început. Domnul Cărtărescu, umil cum îl știm, vine cu puține cuvinte și întinde degetul către Rada lui Arghezi.

Următorul om de cultură e nimeni alta decât faimosul om de cultură și laureat al culturii în general, Andra Matzal de la totb.ro. O divergență funky până la urmă, zic, adică mai trebuie să amestecăm și o opera magna poetică de 40 de ani cu articole despre tipi mișto care citesc în troleu. Domnișoara Matzal așterne un disclaimer emoționant și abitir întors din condei, urmat de o poezie de… Mircea Cărtărescu. Juxtapunerea e detectată imediat și stârnește zâmbetul burberrist al corporatistului tânăr, care cu această ocazie vede o poezie de Cărtărescu pentru prima dată după Poema chiuvetei din manualul de-a unșpea. Măcar proponenta a fantasmat mult citind-o în postpubertate.

Ghidușul Iaru, coborât din băncile galbene ale Cațavencilor pentru un strop de sfat ca-n optzeci urmează la poziția trei, dând referințe necunoscute, dar cool, pentru editorul articolului. E succedat de Vasile Leac, care propune drept autor un anume – recunosc, necunoscut mie – Bogdan Lipcanu.

Urmează un cuplu simpatic pentru toată lumea, inclusiv pentru cei care nu mai știu alți scriitori în afară de ei: Sociu-Schiop. Pe când Sociu se confesează emotiv cu al său Es. Pop, șmecherul de Schiop nu se abține să nu menționeze despre cum o ia la labă la porno și recomandă o narațiune de la regretatul Dimov. Narațiunea, nefiind poezie însă, nu încape pe pagină, iar Schiop e nevoit s-o rezume în 7 rânduri, presat fiind între o reclamă la Grolsch și o listă cu top 10 locuri pentru sărutat.

În fine, dăm și de un anume Constantin Vică, care face pe hipsterul și o arde 1800, și ajungem în final la cei trei mari eroi salvatori ai culturii literare contemporane românești: Cristian Neagoe, Luiza Vasiliu, Vlad Tăușance.

Cris Neagoe se-apucă de proaspăta-i bărbuță tinerească și declamă fals-reverențios pe sistem majusculant:

Nu-l puteam lăsa pe Poetul Național nereprezentat într-o astfel de galerie de porneme.

Reverența, chiar și falsă, alternează cu cinismul fin aici, dând născare unor hibrizi de agățat banchere de 24 de ani în Control precum porneme. Dar se produce înșelarea așteptării, căci până și stropul de omagiu se usucă rapid și dă:

Mi se par neverosimile la Eminescu sonoritatea jucăușă a acestei poezii și felul cum o dă în tușe groase la final. Probabil era beat.

Băiet fiind, Neagoe își presară doza de respect către trecutul romantic declamat, decimat și rebranduit în 2015, cu glumițele de Horațiu Mălăele, acompaniatoare de poezii ironico-porno-subversive. Zici că-i Mihai Popescu de la VICE când are 5 articole de tradus într-o zi și e presat de editoare să dea un twist funny la ultima investigație de teren.

Trecem la Luiza Vasiliu, care o dă și ea în confesiuni adânci deși n-a rugat-o nimeni.

N-am un poem erotic preferat, orice poem devine erotic dacă ți-l citește cine vrei tu,

Mey fato, oamenii de la revistă ți-au cerut ceva. Ori le dai un poem erotic ori zici la revedere, n-o scălda așa meditativ.

pre sau post, dar mai ales post, cu storurile trase, camera în dezordine și-un aer dulce

ah căcat, iar începe ca la Superscrieri. Nu, Luiza! Jos! Cuminte!

de tăvăleală care plutește deasupra ta.

AAAAAAAAAAAAAA

Totuși, dac-ar fi să aleg un poem și numai unul, probabil c-ar fi Să ne iubim, chera mu, al lui

…Mircea Cărtărescu.

Mircea Cărtărescu

Super. Ia-o de mână pe Andra și mergeți în groupie tour pe la cursurile lui Cărtărescu. Editorul nu vede că pute ceva aici? Mă rog, se explică dacă te gândești că redactorul-șef al revistei e Cristian Neagoe, care prin existența acestui articol demonstrează o proprioiubire mai ceva ca la Kanye West:

Am invitat 10 oameni de cultură care ne plac

Bun. Avansăm până la ultimul om de cultură al acestui top și ne ciocnim nas în nas cu Vlad K. „libertarian până la moarte” Tăușance, care o dă succint cu un catren din Mircea Dinescu. Probabil era deranjat de la a face compiling pentru SRI când i-au cerut ceilalți o poezie. Își descrie poezia erotică preferată drept „erotică prin învăluire, mai degrabă gâfâită decât explicită”. Nu o să analizez detaliul ăsta și o să consider că pur și simplu s-a scos la muchie. Versurile sunt

De-o săptămînă cînt în neștire / Iarba sub limbă mi-a încolțit / Vino-mbrăcată cît mai subțire / Și-mpodobită doar c-un cuțit.

Iarba sub limbă i-a încolțit și lui Tăușance, a cărui rârâială se simte chiar și în text, încercând s-arate partea lui fun și cooltă, ca să se prindă lumea că el nu e numai conferințe TEDx despre dezvoltare și persuasiune, el dacă vrea poate și să cultură. Ca norocul că are 35 de ani, deci l-a prins pe Dinescu în manualele din tranziție și poate să bage o referință pe care frajerii sub 30 n-o știu nativ.

Și cam ăștia sunt titanii literaturii conform Șapte Seri. Mircea Cărtărescu, Cristian Neagoe, Luiza Vasiliu și Vlad Tăușance. Nefiind stânjeniți de ocazia de a avea trei referințe diferite la același autor într-un singur top, autorii le-au crăcănat la început și la sfârșit, ca să nu arate ca un advertorial pentru câștigul lui Cărtărescu la Nobel. Mă mir că n-a apărut în top și Marius Chivu, cel care nu vrea să-și iroseacă nicio erecție în afara pizdei tale. Probabil s-a certat cu Neagoe pe o corporatistă bunăciune din Eden și de atunci nu-și mai vorbesc nici în stihuri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s