Frânturi din jurnalul unui alienat

Am mers în Iulius Mall la Auchan. Chiar în fața caselor de marcat era o bandă rulantă de vreo 20 de m care face legătura între parter și etajul unu. Rula încet și meticulos. Curios, m-am urcat pe ea. În spatele meu erau oameni încărcați cu pungi. În momentul ajungerii cu ochii în dreptul podelei primului etaj, oamenii care beau cafea la terasa de la parter au părut că se contopesc cu consumatorii de haine de la etaj.
Cursa a durat cam un minut jumătate.


Eram la sediul BT pentru o retragere de bani. Am aflat cu ocazia asta că există departamentul Carduri; e un loc unde angajații se ocupă cu restituirea și emiterea de carduri clienților. La ghișeul casieriei, fata drăguță m-a informat că taxa de retragere e de 3.5 lei și nu poate să-mi dea decât 94 din 98. I-am zis să mi-i dea pe toți și n-o să spun nimănui. A zâmbit. Nu știu dacă a înțeles.

A zis că n-o lasă sistemul.


Am mers la ING pentru niște informații. Sediul era luxos, portocaliu și mirosea frumos. La un ghișeu era o tipă îmbrăcată formal, cu coc și cămașă strâmtă. Nu putea să aibă mai mult de 24 de ani. Am aflat că tocmai terminase FSPAC. În momentul când m-am așezat pe scaunul moale, din gura mea au ieșit în mod reflex cuvintele „Bună ziua”. Din a ei au ieșit cuvintele „Cu ce vă putem ajuta?”.

Dacă o întâlneam în Shelter îi puneam mâna pe fund.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s