Monthly Archives: November 2014

Frânturi din jurnalul unui alienat

Am mers în Iulius Mall la Auchan. Chiar în fața caselor de marcat era o bandă rulantă de vreo 20 de m care face legătura între parter și etajul unu. Rula încet și meticulos. Curios, m-am urcat pe ea. În spatele meu erau oameni încărcați cu pungi. În momentul ajungerii cu ochii în dreptul podelei primului etaj, oamenii care beau cafea la terasa de la parter au părut că se contopesc cu consumatorii de haine de la etaj.
Cursa a durat cam un minut jumătate.


Eram la sediul BT pentru o retragere de bani. Am aflat cu ocazia asta că există departamentul Carduri; e un loc unde angajații se ocupă cu restituirea și emiterea de carduri clienților. La ghișeul casieriei, fata drăguță m-a informat că taxa de retragere e de 3.5 lei și nu poate să-mi dea decât 94 din 98. I-am zis să mi-i dea pe toți și n-o să spun nimănui. A zâmbit. Nu știu dacă a înțeles.

A zis că n-o lasă sistemul.


Am mers la ING pentru niște informații. Sediul era luxos, portocaliu și mirosea frumos. La un ghișeu era o tipă îmbrăcată formal, cu coc și cămașă strâmtă. Nu putea să aibă mai mult de 24 de ani. Am aflat că tocmai terminase FSPAC. În momentul când m-am așezat pe scaunul moale, din gura mea au ieșit în mod reflex cuvintele „Bună ziua”. Din a ei au ieșit cuvintele „Cu ce vă putem ajuta?”.

Dacă o întâlneam în Shelter îi puneam mâna pe fund.

Laffy while you can

10599301_778529002197299_940279266163918894_n

Datorită faptului că-s o pizdă afectată, carevasăzică un feminist ofuscat și cu bățu-n cur, am să redau mai jos cele mai halucinante dintre dialogurile pe care le-am văzut pe plicurile de „Chocolatta” LaFesta, pe care le țin acum în mână. Dialogurile sunt între două personaje feminine, dintre care una este Laffy, un soi de Barbie-logo a LaFesta și simbol-icon, role-model al „feminității adevărate”. În urma citirii lor, am ajuns lsdefinitiv la concluzia că femeile sunt niște vaci proaste, meschine, superficiale, mercantile, curviștine, bune la futut și gătit, practicante de activități irelevante, vândute bărbaților și neesențiale ca ființe umane. Mulțumesc, LaFesta.

– Andrei mi-a promis o relație serioasă. La ce s-o fi gândit?
– Din câte îl cunosc pe Andrei: tu gătești, el mănâncă, tu faci curat, el face mizerie.

HAHAHA. PENTRU CĂ BĂRBAȚII FAC AIA IAR FEMEILE FAC AILALTĂ, V-AȚI PRINS, LOL.

– Ce părere ai? Care femei sunt mai fidele? Blondele sau brunetele?
– Cele cărunte.

HAHAHA. PENTRU CĂ ORICUM NOI FEMEILE SUNTEM NIȘTE CURVE CONFUZE, MAI BINE AM AJUNGE LA VÂRSTA BĂTRÂNEȚII CÂND NE DOMOLIM INEVITABIL.

– De ce majoritatea bărbaților consideră femeile mai degrabă atrăgătoare decât inteligente?
– Pentru că le este mai ușor să privească decât să gândească.

Felicitări. Ați reușit să insultați simultan ambele tabere. Am crede inițial că femeile-s niște păpuși gonflabile fără creier, dar se relevă apoi că asta e cauzat de faptul că bărbații sunt niște struți limitați.

– Laffy, ai fost vreodată la un „blind date”?
– Fiecare întâlnire este un „blind date”. Doar căsătoria îți deschide ochii!

Dacă aveai și un sfert de zâmbet schițat până acum, ăsta e momentul când ar trebui să îți împietrească pe fața și să-ți tresalte un fior pe șina spinării. Nu cred că există dovadă mai clară despre cum se împletește discursul mainstream, („uman”, „din popor”, „inofensiv”, cu rădăcina în „adevăruri”, adică pornit cu cele mai inocente intenții de a face haz de „ordinea lucrurilor”) cu cel mai negru și crunt fascism social. Nu există mediu normativ mai puternic decât umorul; prin bășcălie poți desființa orice idee. Zburzi ușor ca o pană prin toată suita de glumițe stupizele cu „bărbații sunt niște porcușori, noi fetele suntem niște prințese fine, hihihi” și brusc te găsești teleportat în epoca modernă, când singurul mod prin care o femeie se poate constitui ca persoană integră e să o ia un bărbat de nevastă (ușurând, astfel, socrii mici de-o pacoste), și s-o pună în rolul orânduit de Dumnezeu: spălătoare de vase și creșă de copii.

Este fascinant cât de lină e trecerea de la liberalismul ăsta vestic, de la lux și fandosime, „femeia eliberată”, frappé-uri și ojă, pe scurt, visul occidental post-nouăzecist, varianta feminizată, la autoritarism de cea mai joasă speță. E fascinant, dar total logic. Cele două discursuri, sunt, în fond, unul și același – iar pentru pitorescul românesc, bizar hibrid de burghezism și sărăcie, de hotă la aragaz și ciorbă îndoită, de termopan și linoleum, nici nu putea să pice mai bine. Numai prin perpetuarea iluziei, prin ficționalizarea „restului” de realitate care-ți rămâne în urma traiului empiric poți să rămâi prins în cușca ierarhiilor sociale și a rolurilor de gen. Cenușăreasa n-ar fi mers niciodată la bal dacă ar fi avut filme cu prințese pe DVD.

Și acum, bomba cea mare – știți cine e responsabil de branding-ul ăsta, de mesajele indivdualizate de pe plicuri? Femeile. Dialogurile sunt rezultatul unui concurs targetat pe femei (în ideea în care femeile consumă fițoșenii de genul ciocolatei calde – chestie care mă face să mă simt ori prost, ori femeie) de către LaFesta; numele câștigătorilor sunt aproape toate feminine. „Scenele” câștigătoare sunt cele care fac acum headline-ul site-ului lor și, desigur, al pliculețelor găsite în toate punctele de vânzare. Încă una din infinitatea de dovezi că patriarhismul nu este o „zonă neagră”, deficitară, marginalizată în societate în jurul șefilor care angajează secretare după lungimea fustei, ci e însăși firul roșu care ține în picioare structurile sociale de bază ale contemporaneității. Și că nu trebuie să fii bărbat ca să fii misogin.

Imaginarul feminin, recreat aici artificial și simplist, din elemente grosolane, necioplite, ale stereotipurilor de gen, nu e reprezentativ, dar funcționează. E construit de femei reale și are drept aderente femei reale.

Pliculețele LaFesta, acum cu adaos ideologic.