Cum să-ți tranșezi și abandonezi frigiderul

ripfrigidercaminist

În fosta mea cameră de cămin aveam un frigider pușcat, studențesc, jegos, luat la suprapreț toamna trecută. Făcea zăpadă arctică în congelator și bâzâia mai enervant decât orice discurs electoral. Cea mai mare calitate a lui era că scria pe el „Bazinga”, o referință din cel mai prost serial de comedie făcut vreodată. În rest, era ok. Îl cumpărasem împreună cu colegii de cămin. În vacanța de vară, ei s-au cărat acasă ca niște studenți cuminți ce sunt, iar eu am rămas la cămin, schimbând doar camera și colegii. Apoi m-am mutat la chirie și am uitat de frigider.

Asta până la începerea noului an universitar, când am primit un telefon. Era noul locatar al camerei. Văzuse un post-it cu numele și numărul meu pe frigider, lipit de fostul meu coleg de vară, în necunoștința mea. Interlocutorul era interesat să-l cumpere, iar eu râdeam în sinea mea. Băi prostule, dacă nu mă sunai nici nu mai aflam vreodată de frigider, puteai să-l iei pur și simplu. Oricum nu mai aveam de gând să dau prin cămin, când scapi de acolo ești ca scăpat din război: nu te-ai întoarce înapoi, dar în unele seri nostalgice mai mângâi fotografiile cu nostalgie.

frigidercaminist

Așadar, vorbeam cu tipul ăsta și mă bucuram: tot stau prost cu banii de mâncare zilele astea, sigur mă scot cu 120 lei. Ăsta era prețul de pierdere cu care îmi mai permiteam să dau un frigider semihandicapat și să-l mai ia cineva. Apoi am mai întrebat în alte trei direcții, și trei oameni îl mai voiau. Până la urmă, l-am dat naibii pe tip, care nu știa dacă-l vrea sau nu, și l-am promis unei prietene care stătea la un cămin de fete. Dar foștii colegi, primii, nu știau și nu trebuiau să știe. Nu încă, cel puțin.

Astfel că într-o vineri oarecare, am pornit cu prietena aceasta, să-i spunem Ilinca, către fostul meu cămin, la o jumătate de oră după ce îmi asigurasem pe chat fostul coleg din timpul anului, să-i spunem Roly, că frigiderul e în siguranță, că îl țin până se cazează ei în aceeași formație la cămin și apoi „vedem cum rezolvăm cu banii”, cum a zis el. Aveam remușcări că fac asta, dar îmi trebuiau banii și până la urmă, de unde să știu eu dacă ei o să-mi mai dea măcar partea mea de bani? Așa, îl vând eu, mă scot la o sumă mai rotunjoară și sper să nu mă întâlnesc niciodată cu ei pe stradă. Ca să fie totul perfect, am și mințit că frigiderul e cu mine în chirie, ca nu cumva colegii să afle în ce cameră e și să-l ia pur și simplu.

L-am sunat pe interlocutorul cel naiv: tocmai plecase de la cămin peste weekend, iar celălalt coleg la fel (așa fac ăștia la început de anul I, se sperie de oraș și fug la mămica). Cheia mea o predasem la decazare, deci nu mai era nicio posibiltate. În afară, desigur, de situația absurdă în care aș fi mers cu Ilinca la administrator și l-aș fi rugat să ne dea cheia din cameră ca să vindem un obiect de-al meu de acolo, deoarece colegii sunt plecați, pe cuvântul meu. Ipoteză care nu e deloc plauzibilă, numai că asta s-a întâmplat.

carausi

Astfel, noi doi și încă un amic din preajmă am recuperat frigiderul nedecongelat din cameră, l-am șters vreo 15 minute pe interior de cât mai multe colonii posibile și apoi l-am târșâit afară din cămin. Ca să fim gentlemani până la capăt, am chemat în ajutor cele două colege ale Ilincăi, dintre care una ne-a făcut poze. În tot acest timp, mergeam pe o rută neobișnuită cu spaima-n sânge, uitându-ne în dreapta și stânga ca nu cumva să ne întâlnim cu Roly, care pe la ora aia trebuia să iasă de la facultate.

După vreo jumătate de oră de pauze datorate mai degrabă lenei decât incapacității de a duce patru inși un futai de frigider pe o distanță de jumătate de kilometru, am ajuns la căminul fetelor. Am băgat incognito frigiderul în oficiu. Duhnea a cărnurile înghețate din iunie și alte jeguri neidentificabile. Oripilate dar harnice, fetele au început să-l curețe de zor și să îl decongeleze în metoda rapidă, cu un cuțit. Eu am ieșit la o țigară cu Ilinca. În momentul ăla, una dintre cele două prietene ale ei, să-i zicem Sonia, vine la noi disperată: „Haideți repede, șuieră frigiderul, iese ceva din el”. „Nu șuieră nimic”, râd eu relaxat. Dar mă înșelam.

Ce se întâmplase era că Sonia, în zelul ei gospodăresc de a elibera electrocasnicul de ghețuș, nu știu cum dăduse razant cu cuțitoiul, de a înjunghiat frigiderul fix în pereții congelatorului, iar sângele cald al freonului a țâșnit numaidecât, intoxicându-ne pe toți. Am ținut personal degetul pe rană, (o inofensivă găurică) sperând să încetinesc circulația, am făcut CPR sertarelor, degeaba. În două minute, frigiderul era mort. Se curățase, vorba aia.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Următorul sfert de oră eu cu Sonia l-am petrecut în camera lor, sunând oameni care ar putea ști lucruri despre frigidere și căutând fervent pe Wikipedia și forumuri efectele intoxicației cu freon. Până la urmă am ajuns la o concluzie și ne-am liniștit: frigiderul era inutilizabil din punctul ăsta și nu urma să facem cancer de la freon, că nu e cu mult diferit de gazul butan cu care se prăjesc aventurierii.

Dar frigiderul era acolo. În timp ce săraca Sonia făcea mătănii conversaționale, cerându-și câteva serii de scuze, colegele se întrebau ce ar putea să facă cu frigiderul. Să-l spele și să-l folosească drept dulap, sau să-l folosească pur și simplu? Cum prima variantă era ridicolă în situația jumătății de metru pătrat pe care o are o cameră obișnuită de cămin, iar să bagi un frigider defect în priză însemna să te racordezi la moarte, am decis în unanimitate să scăpăm de el. Fetele puteau să-și cumpere altul, dar cel mai nașpa era de mine, care eram cu paguba neacoperită. Până la urmă, au pus ele chetă și mi-au dat o sumă modică cât să rabd de foame pe săptămâna aia. Iar frigiderul l-am marcat ca să avertizăm viitori temerari, și l-am dus în față la cămin ca să îl cumpere pe 20 de lei un tip care umplea la loc frigidere cu freon.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Până la urmă, cică tipul cu umplutul freoanelor n-a mai venit. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu frigiderul. Ultima dată Ilinca mi-a zis că cineva i-a furat ușa. Dar deocamdată nu asta-i cea mai mare problemă a mea. Mâine mă întâlnesc cu Roly.

Sper să nu vadă articolul ăsta.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s