Monthly Archives: October 2014

Cum își stimulează clasa politică electoratul să voteze, blocându-l

Povestea începe cu această candidă invitație din cutia mea poștală.invitatiemiting

M-am interesat în presa locală și am aflat că mitingul cu pricina urma să blocheze pentru aproape 24 de ore piața Lucian Blaga, o zonă centrală. Desigur, totul într-un cadru legal, deoarece manifestația avea aviz de la Primărie, iar articolul 2 al legii 60/1991 permite inclusiv „stânjenirea” traficului pentru evenimentele autorizate. Însă eu am o problemă și cu litera legii sau reprezentarea corectă a organizării statale pe care o întruchipează ea – de reținut că dacă trecea Marțea Neagră toți parlamentarii aveau atâta superimunitate în fața legii încât puteau să fure cât îi taie capul. Fiind ușor deranjat de ideea unui candidat – oricine ar fi el – care paralizează circulația în spațiul public pentru a-și face propagandă personală, am decis să merg.

gardnoaptea

Veselia a început încă de vineri seara pe la ora 20, când autovehiculele trimise de ACL puneau deja gărdulețul împrejmuitor necesar ridicării scenei, lăsând doar două benzi de circulație libere.

A doua zi, cu puțin înainte de 10 am luat autobuzul și am făcut întrecere cu un microbuz încărcat cu tineri ACLiști. Pe primul polițist rutier l-am ginit încă de la intersecția Avram Iancu. Am coborât și am mai dat o raită prin zona centrală, unde am mai văzut câțiva însoțiți de jandarmi. Fluidizau traficul electoral.

politistilaintersectii

Am pășit pe foarte odihnita stradă Napoca până m-am lovit de un gard. Timida populație prezentă în interiorul lui abia se încălzea pe ritmurile de foc al unei oarecare formații folcloristice. Drept afterparty, studenții matinal-învățăcei au fost purtați, prin geamurile bibliotecii universitare de vis-a-vis, pe acordurile răscolitoare ale inegalabililor Iris, for some reason. Bună dimineața, prieteni.

N-aveam chef de pierdut timpul. M-am dus să investighez zonele de acces către piața publică. Arătau cam așa:

colajgarduri

Desigur, asta culmina cu intersecția de la Primărie, unde unul dintre mijloacele de blocaj era mașina Poliției 🙂

blocheazapolitia

Mna, e de înțeles că vrei să izolezi traficul unde are loc un eveniment special, dar întrebarea mea e de ce. Adică de ce să aibă o manifestare publică cu caracter politic autorizație de la Primărie pentru a bloca un spațiu public, și încă central. Și mai ales, de ce aproape cam nimeni din presa locală nu se leagă de aspectul ăsta, ci o prezintă ca pe o știre banală, cum ar prezenta faptul că Iohannis s-a filmat cu telefonul și s-a apucat de vlogging de la el acasă. Dacă Iohannis ți-ar cere un metru pătrat din baia ta ca să țină un miting electoral, ai accepta? E cam aceeași chestie. Porțiunea aia centrală unde a declamat el lozinci și au cântat fanfare e spațiul tău și al tuturor clujenilor plătitori de taxe și impozite. Așa funcționează statul.

spremitingacl

Iohannis e singurul candidat de care am auzit să facă campanie de genul în Cluj-Napoca, și asta cel mai probabil pentru că nu avea acoperire aici. Eu unul, în afară de corturile electorale, înșirate câte trei, n-am auzit cam nimic despre stimabilul și agenda lui politică. A trebuit să fac personal studiu de cercetare pe blogul său cel foarte prozaic. Pe Ponta îl înjură toată lumea, de Macovei țipă entuziaști treimea aia dintre prietenii mei de pe Facebook care nu știe să dea click pe „see more” (sau care, mai rău, știe). De Klaus, nimic.

autobuzul iohannis

Nu și când e vorba de adunări publice, domnu’ Iohannis.

Dar Iohannis are PR prost în Cluj. Așa că mai marii ACL au făcut ce trebuia ca să transforme o piață publică în tribuna lui Cațavencu. Dacă voia să țină un discurs simpatizanților, putea foarte bine să închirieze interiorul Casei de Cultură, nu exteriorul ei. Simpatizanții adevărați veneau oricum – câți or fi fost ei dacă-i excluzi pe ăia aduși cu microbuzele din toate județele Transilvaniei. Dacă ești fan Iohannis și te trezești sâmbătă dimineață în trâmbițele fastuoase ACL, ești cel mai fericit om. Pentru noi restul care ne-am cam pierdut credința în scena politica actuală, e enervant să trebuiască să ocolești centrul cu jumătate de kilometru pentru că un cineva are chef să recite poezii la norod. De ce să fii blocat, ca cetățean obișnuit care vrea să meargă pe trotuar în propriul tău oraș? Serios, numai eu mă mir de chestia asta?

A, mai este un caz interesant: când vrei să ajungi la mitingul ACL, dar ești blocat de organizatori:

Când am revenit de la momentul respectiv, îngrădiseră până și accesul la piața propriu-zisă. Habar n-am de ce. Au lăsat, totuși, o portiță de scăpare.

ingradirepiata

Valurile de arieșeni, sibieni și dejeni începând să congestioneze arterele de legătură. Nu mai văzusem piața Lucian Blaga așa de full de la protestele Roșia Montană încoace. Și am menționat asta ca să n-o facă altcineva înaintea mea. Poate să sară oricine cu gura că mă iau de miting, dar n-am nimic cu protestele care paralizau traficul. Vedeți voi, e o mică diferență. Protestele – fie ele pentru Roșia sau anti-fracking, au fost o reacție naturală a societății civile active în lupta cu niște corporatiști corupți, și au blocat fix zonele din oraș prin care treceau de-a lungul a câteva ore. Mitingul lui Iohannis a fost o mișcare politică de orientare propagandistică neparțială, aprobată de Primărie și care a blocat o zonă centrală de pe o zi pe alta.

norodulACL

Muzică epică bubuia în difuzoarele ACL în timp ce fel de fel de indivizi și individe își exprimau cea mai sinceră prețuire pentru Iohannis. Cred că l-am văzut și pe Blaga pe-acolo. Ce-am prins din discurs mergea pe teme clasice: ce om minunat e Iohannis, cât de capabil e el, ce a schimbat ca primar al Sibiului, și, desigur, cât de nașpa e Ponta (momente însoțite de huiduieli intense) chestii care nu sunt, în sine argumente prea convingătoare ca să mă faci să votez pe cineva. Oricum, eroul zilei a apărut pe la 11.10 și nu știu ce a cuvântat, că m-am băgat în Casa de Cultură ca să nu îngheț de frig. De altfel, nici nu prea-mi păsa. Puteți să vedeți reluările de la marile televiziuni pentru asta. Eu am preferat să merg să întreb incongnito câțiva jandarmi și alți oameni ai legii care-i faza cu blocarea. Toți mi-au zis cam aceeași poveste:

Și aveau dreptate. Treburile astea se rezolvă cu Primăria. Dacă pe tine ca cetățean te mâncă-n cur că un politician abuzează de spațiul tău, poți să depui o plângere în acest sens. Sau, știi tu, poți să te rogi la cristale nepaleze. Unul dintre organizatori mi-a mai dat o dumă: care-i problema? Așa se face în Cluj când sunt evenimente publice; n-ai fost obișnuit de la festivale?

Iar asta mi-a amintit că urbea noastră are o bogată istorie recentă în a abuza de spațiul public pentru interese particulare. Două exemple ar fi  îngrădirea completă, ca pentru curci, a Pieței Unirii, în ultima zi a unui festival, mai exact la concertul Billy Idol – pentru ca doar burghejii high-class cu bilet să aibă acces la superstarul lor – , și amplasarea de cuburi gigantice cu reclame în zone-cheie, de importanță istorică, din centru.

N-am stat mult la Sfatul Popular. M-am enervat și m-am dus acasă cu puțin înainte de 12. Mi-am lăsat, totuși, numărul de telefon unui oarecare simpatizant ACL, care pe la 12.45 m-a anunțat că discursurile se terminaseră, lumea pleca și traficul urma să fie reluat. Așadar, felicitări, echipa ACL. Ați scurtat timpul de abuz cu 2 până la 4 ore față de cum era prevăzut – depinde pe care sursă o iei. Asta înseamnă doar 16-17 ore de blocare a traficului și restricționare a accesului public într-o piață publică.

Felicitări tuturor.

hartablocata

Roșu: străzi inaccesibile; vișiniu: blocaje; portocaliu: mitingul ACL

Cum să-ți tranșezi și abandonezi frigiderul

ripfrigidercaminist

În fosta mea cameră de cămin aveam un frigider pușcat, studențesc, jegos, luat la suprapreț toamna trecută. Făcea zăpadă arctică în congelator și bâzâia mai enervant decât orice discurs electoral. Cea mai mare calitate a lui era că scria pe el „Bazinga”, o referință din cel mai prost serial de comedie făcut vreodată. În rest, era ok. Îl cumpărasem împreună cu colegii de cămin. În vacanța de vară, ei s-au cărat acasă ca niște studenți cuminți ce sunt, iar eu am rămas la cămin, schimbând doar camera și colegii. Apoi m-am mutat la chirie și am uitat de frigider.

Asta până la începerea noului an universitar, când am primit un telefon. Era noul locatar al camerei. Văzuse un post-it cu numele și numărul meu pe frigider, lipit de fostul meu coleg de vară, în necunoștința mea. Interlocutorul era interesat să-l cumpere, iar eu râdeam în sinea mea. Băi prostule, dacă nu mă sunai nici nu mai aflam vreodată de frigider, puteai să-l iei pur și simplu. Oricum nu mai aveam de gând să dau prin cămin, când scapi de acolo ești ca scăpat din război: nu te-ai întoarce înapoi, dar în unele seri nostalgice mai mângâi fotografiile cu nostalgie.

frigidercaminist

Așadar, vorbeam cu tipul ăsta și mă bucuram: tot stau prost cu banii de mâncare zilele astea, sigur mă scot cu 120 lei. Ăsta era prețul de pierdere cu care îmi mai permiteam să dau un frigider semihandicapat și să-l mai ia cineva. Apoi am mai întrebat în alte trei direcții, și trei oameni îl mai voiau. Până la urmă, l-am dat naibii pe tip, care nu știa dacă-l vrea sau nu, și l-am promis unei prietene care stătea la un cămin de fete. Dar foștii colegi, primii, nu știau și nu trebuiau să știe. Nu încă, cel puțin.

Astfel că într-o vineri oarecare, am pornit cu prietena aceasta, să-i spunem Ilinca, către fostul meu cămin, la o jumătate de oră după ce îmi asigurasem pe chat fostul coleg din timpul anului, să-i spunem Roly, că frigiderul e în siguranță, că îl țin până se cazează ei în aceeași formație la cămin și apoi „vedem cum rezolvăm cu banii”, cum a zis el. Aveam remușcări că fac asta, dar îmi trebuiau banii și până la urmă, de unde să știu eu dacă ei o să-mi mai dea măcar partea mea de bani? Așa, îl vând eu, mă scot la o sumă mai rotunjoară și sper să nu mă întâlnesc niciodată cu ei pe stradă. Ca să fie totul perfect, am și mințit că frigiderul e cu mine în chirie, ca nu cumva colegii să afle în ce cameră e și să-l ia pur și simplu.

L-am sunat pe interlocutorul cel naiv: tocmai plecase de la cămin peste weekend, iar celălalt coleg la fel (așa fac ăștia la început de anul I, se sperie de oraș și fug la mămica). Cheia mea o predasem la decazare, deci nu mai era nicio posibiltate. În afară, desigur, de situația absurdă în care aș fi mers cu Ilinca la administrator și l-aș fi rugat să ne dea cheia din cameră ca să vindem un obiect de-al meu de acolo, deoarece colegii sunt plecați, pe cuvântul meu. Ipoteză care nu e deloc plauzibilă, numai că asta s-a întâmplat.

carausi

Astfel, noi doi și încă un amic din preajmă am recuperat frigiderul nedecongelat din cameră, l-am șters vreo 15 minute pe interior de cât mai multe colonii posibile și apoi l-am târșâit afară din cămin. Ca să fim gentlemani până la capăt, am chemat în ajutor cele două colege ale Ilincăi, dintre care una ne-a făcut poze. În tot acest timp, mergeam pe o rută neobișnuită cu spaima-n sânge, uitându-ne în dreapta și stânga ca nu cumva să ne întâlnim cu Roly, care pe la ora aia trebuia să iasă de la facultate.

După vreo jumătate de oră de pauze datorate mai degrabă lenei decât incapacității de a duce patru inși un futai de frigider pe o distanță de jumătate de kilometru, am ajuns la căminul fetelor. Am băgat incognito frigiderul în oficiu. Duhnea a cărnurile înghețate din iunie și alte jeguri neidentificabile. Oripilate dar harnice, fetele au început să-l curețe de zor și să îl decongeleze în metoda rapidă, cu un cuțit. Eu am ieșit la o țigară cu Ilinca. În momentul ăla, una dintre cele două prietene ale ei, să-i zicem Sonia, vine la noi disperată: „Haideți repede, șuieră frigiderul, iese ceva din el”. „Nu șuieră nimic”, râd eu relaxat. Dar mă înșelam.

Ce se întâmplase era că Sonia, în zelul ei gospodăresc de a elibera electrocasnicul de ghețuș, nu știu cum dăduse razant cu cuțitoiul, de a înjunghiat frigiderul fix în pereții congelatorului, iar sângele cald al freonului a țâșnit numaidecât, intoxicându-ne pe toți. Am ținut personal degetul pe rană, (o inofensivă găurică) sperând să încetinesc circulația, am făcut CPR sertarelor, degeaba. În două minute, frigiderul era mort. Se curățase, vorba aia.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Cum Sonia era prea jenată de fapta ei, Ilinca s-a oferit să facă recreerea scenei.

Următorul sfert de oră eu cu Sonia l-am petrecut în camera lor, sunând oameni care ar putea ști lucruri despre frigidere și căutând fervent pe Wikipedia și forumuri efectele intoxicației cu freon. Până la urmă am ajuns la o concluzie și ne-am liniștit: frigiderul era inutilizabil din punctul ăsta și nu urma să facem cancer de la freon, că nu e cu mult diferit de gazul butan cu care se prăjesc aventurierii.

Dar frigiderul era acolo. În timp ce săraca Sonia făcea mătănii conversaționale, cerându-și câteva serii de scuze, colegele se întrebau ce ar putea să facă cu frigiderul. Să-l spele și să-l folosească drept dulap, sau să-l folosească pur și simplu? Cum prima variantă era ridicolă în situația jumătății de metru pătrat pe care o are o cameră obișnuită de cămin, iar să bagi un frigider defect în priză însemna să te racordezi la moarte, am decis în unanimitate să scăpăm de el. Fetele puteau să-și cumpere altul, dar cel mai nașpa era de mine, care eram cu paguba neacoperită. Până la urmă, au pus ele chetă și mi-au dat o sumă modică cât să rabd de foame pe săptămâna aia. Iar frigiderul l-am marcat ca să avertizăm viitori temerari, și l-am dus în față la cămin ca să îl cumpere pe 20 de lei un tip care umplea la loc frigidere cu freon.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Numai că eram presați și textul a ieșit greșit în toate trei limbile. La maghiară am folosit Google Translate.

Până la urmă, cică tipul cu umplutul freoanelor n-a mai venit. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu frigiderul. Ultima dată Ilinca mi-a zis că cineva i-a furat ușa. Dar deocamdată nu asta-i cea mai mare problemă a mea. Mâine mă întâlnesc cu Roly.

Sper să nu vadă articolul ăsta.